Descoperă Valea Mureşului – doar în limba română?

Tîrgu Mureș, august 2008.℘

Mişcarea Angajament Civic (CEMO) crede că festivalul Descoperă Valea Mureşului nu a reflectat varietatea culturală a Văii Mureşului, şi acestea nu a prevalat în cadrul programului european. Anul 2008 este declarat de Uniunea Europeană ,”Anul unui dialog intercultural” formulată pe obiective, între care enunţăm: comunicare între culturi, toleranţă, reciprocitate, înţelegere, şi stimulare.

Credem că a fost făcute  panouri, bannere, anunţuri placate şi programe pentru publicul larg, dar totuşi a fost lipsă de inscripţii cu  limba maghiară.

Enunţăm astfel unele aspecte, cum ar  fi denumirea de festival la intrare, inscripţiile de pe scenă , loc de joacă pentru copii, toate acestea figurând doar pe  limba română, menţionăm toate acestea  cu fotografii doveditoare. Credem că în această manieră, că într-un viitor apropiat cu o foarte puţină bunăvoinţă acestea, fiind rezolvate.

Scrisoare deschisă Valea Mureșului